Doi salvatori au fost găsiţi vinovaţi, vineri, de omor prin imprudenţă, de către un tribunal din Colorado, în dosarul uciderii lui Elijah McClain, un...
Statul american Minnesota le oferă locuitorilor săi cadou de Crăciun un nou steag local, adoptat săptămâna aceasta, în contextul în care cel vechi este...
Statul american New York urmează să examineze problema delicată şi controversată a acordării unor compensaţii financiare pentru a compensa moştenirea...
Departamentul american al Justiţiei a lansat luni o bază de date care centralizează semnalările şi procedurile disciplinare vizând agenţii serviciilor de...
Unul dintre poliţiştii prezenţi la moartea afroamericanului George Floyd, ucis prin asfixiere cu genunchiul de către un agent alb din Minneapolis, în mai...
Şapte poliţişti şi trei agenţi spitaliceşti au fost inculpaţi cu privire la moartea unui deţinut de culoare, Irvo Otieno, în vârstă de 28 de ani, la 6...
Patru poliţişti americani au fost inculpaţi joi, la peste doi ani de la dramă, de către Departamentul Justiţiei cu privire la rolul pe care l-au jucat în...
Un fost poliţist american, Thomas Lane, în vârstă de 39 de ani, a fost condamnat joi la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că a stat şi nu a făcut...
O fostă poliţistă americană, Kim Potter, în vârstă de 49 de ani, care a ucis un tânăr şofer afroamerican, Daunte Wright, în vârstă de 20 de ani, în...
Fostul poliţist alb Derek Chauvin, condamnat cu privire la uciderea afroamericanului George Floyd, a pledat miercuri vnovat de încălcarea drepturilor...
Poliţistul alb candamnat cu privire la uciderea afroamericanului George Floyd, Derek Chauvin şi-ar putea recunoaşte, miercuri, pentru prima oară, faptele în...
Locuitorii din Minneapolis au respins idea unei ”înlocuiri” a poliţiei oraşului, care se resimte în continuare, la mai bine de un an de la uciderea...
Procesul împotriva a trei bărbaţi albi, acuzaţi de uciderea tânărului aforamerican Ahmaud Arbery în timp ce făcea jogging, în februarie 2020, se deschide...
Senatorii americani au pus capăt unor negocieri asupra unui proiect de reformare a poliţiei, iniţiat după uciderea afroamericanului George Floyd, o decizie...
Guvernatorul democrat al Virginiei a graţiat în mod postum şapte afroamericani - executaţi în 1951 cu privire la violarea unei femei albe, în urma unei...
Statele lumii este necesar să adopte ”măsuri imediate” împotriva ”rasismului sistemic” ale cărui victime sunt persoanele de culoare, reclamă luni...
Familia afroamericanului Gorge Floyd, ucis de către poliţistul alb Derek Chauvin la 25 mai 2020, este dezamăgită de condamnarea acestuia la 22 de ani şi...
O statuie a afroamericanului George Floyd inaugurată sâmbătă la New York a fost vandalizată cu vopsea neagră - o degradare atrbuită unei grupări de...
O judecătoare americană a respins plângeri ale unor asociaţii de apărarea drepturilor civice împotriva fostului preşedinte Donald Trump şi unor membri ai...
O femeie a fost ucisă, iar alte trei persoane au fost rănite după ce o maşină a intrat într-un grup de manifestanţi care protestau duminică seara faţă...
Familia lui George Floyd îndeamnă Congresul american ”să protejeze persoanele de culoare şi să adopte prin vot o lege care reformează poliţia”, în...
Apropiaţi ai lui George Floyd - afroamericanul a cărui ucidere, la Minneapolis, a provocat o vastă contestare a violenţelor poliţiei şi discriminării...
Departamentul american al Justiţie a anunţat miercuri că deschide o anchetă împotriva Poliţiei din Minneapolis, la o zi după ce un juriu l-a găsit vinovat...
Autorităţile din Chicago au făcut publică o înregistrare video în care un poliţist ucide un minor în vârstă de 13 ani, Adam Toledo, care era neînarmat...
Fostul poliţist Derek Chauvin a anunţat joi că refuză să fie audiat în cadrul procesului împotriva sa, în care este judecat de uciderea afroamericanului...